Prostia capului meu! 


… In acea zi cand am inceput sa sper ca soarele va rasari pe strada mea, cunoscand-o pe ea. In acea zi cand, dupa toate suferintele recente, am crezut ca se va putea merge mai departe…. 

Dar viata e o curva cum nu se poate mai mare iar noi oamenii suntem sclavii ei, a unei curve nesimtite care ne spune sa iubim mereu pe cel care nu te merita. Sa iubim pe cel care iti terfeleste sufletul si inima pana ajungi sa urasti ideea de a mai fi cu cineva…. Si intre timp un altcineva e alaturi de tine, te iubeste pentru ceea ce esti si vrea sa fie cu tine. 

Dar tot curva de viata il retine a spune ce simte… Ii taie acel elan… Si se complace in ideea ca „poate candva…”  Iar tu, esti prea orb/oarba incat sa nu il/o vezi. Ci vezi mereu pe cine nu trebuie. 

Poate intr-o clipa de luciditate iti dai seama ca fraierul nu e langa tine de fraier ce e, ci pentru ca nutreste niste sentimente… Niste dureri sadice dar placute…. Dar iti vei lua gandul pentru ca te vei gandi din nou la cel care nu te merita. 

Asta e … Prostia din capul meu!!! 

De ianuarie


… Cât plouă și te văd in Ianuarie

Fumându-ți înfrigurată țigara

Nu, nu e doar o văpaie

Aruncă-ți jos tiara

Și vin-o pe poteci neumblate

În codri cu luna plină

Ținându-mă de mâna în noapte

Urmându-mă cât mai aproape

In brațe să te cuprind iubito

Iti voi fi martor …


In nopti cu luna plina

Cand imi vei plange la geam

A ta cununa,

De lacrimi si suspine

Iti voi fi martor…

Si-ti voi fi alaturi,

Tu iubita draga

In vise, chipuri si imagini

Cu suflete-mpartite-n fractii

De picuri de suspine si reactii

De dor, de moarte si iubire

Si-ti voi fi martor

La a mea dulce-ndatorire

De-a te iubi peste-ani si zile

Asa cum de mult promisesem

Si-ti fusesem martor

Ca mereu iubirea mea, e a ta.

 

„Cum nu vii tu, Tepes doamne … „


Mihai Eminescu – Scrisoarea III

-Vlădut!!! … răsună o voce dogită.

Vlad se strâmbă iritat dar continuă să butoneze la calculator.

-Vlad! trâmbiţă din nou vocea, reuşind să atingă noi nivele de iritare.

-Da, mamă… răspunse, ştiind că n-o să scape de gura ei.

-Termină cu calculatorul ăla şi treci şi te culcă, mâine trebuie să te scoli devreme!

-OK, OK! răcni Vlad.

„Sunt voievodul Valahiei şi ea vrea să mă trimită la culcare”, mormăi el în barbă. „Într-o bună zi …”, îşi zise pe un ton ameninţător.

-Vlad, acum! se auzi din nou din turnul de vizavi.

Vlad scrâşni din dinţi şi trânti un pumn în tastatură.

-Bine, bine, te-am auzit de prima oară! strigă. După care închise calculatorul şi se indreptă spre patul cu baldachin în care se trânti îmbrăcat, de-al naibii, ştiind că maica-sa ar fi avut ceva de comentat pe tema asta.

    Se foi o vreme, până descoperi sub perna un ursuleţ de pluş care îl înglodea. Sprijinit într-un cot, îl privi câteva secunde, fără să înţeleagă ce căuta acolo. De gât îi atârna o panglică cu mesajul „Will you be my valentine?”. Vlad clipi de câteva ori năuc, după care îl înfipse în ţeapa în miniatură care îi decora noptiera.

***

Sala tronului era întunecoasă şi rece ca un frigider. Vlad încercă fără succes să se oprească din tremurat în timp ce aştepta cafeaua.

 -Aveti e-mail-uri noi, domnia voastra, dorita sa le citi? zise cancelarul Petrica.

Vlad schita un gest greu de interpretat din mana, care ar fi trebuit sa sugereze ca n-are chef de e-mail-uri, dar nici ca n-are altceva mai bun de facut momentan.

-Fa-mi un rezumat! il indemna pe cancelar.

-Hmmm, sa vedem, spuse Petrica, unul este de la fratele mariei tale, Radu cel Frumos, care cauta impacare ….

-Sa fie sanatos! Am auzit niste zvonuri ca s-ar fi molipsit la Istanbul de niste naravuri dubioase. Cica ar fi, stii tu … , zise Vlad, fandosindu-se demonstrativ si sorbind afectat din ceasca de cafea pe care o tinea de toarta cu degetul mic intins in afara.

-Gay? zise petrica.

Vlad se ineca cu cafeaua si izbucni intr-un acces de tuse.

-Pe viitor zi mai bine „care nu agreeaza femeile” sau ceva de genul asta! Nu stii cine poate sa auda si nu vreau sa ma trezesc cu plangeri de la o societate anti-discriminare sau mai stiu eu cine. Oricum, nu ma intereseaza ce vrea Radu. Altceva?

– O oferta promotionala de tepe din lemn de prun, ascutite cu laser, continua Petrica.

– Laser?

– Laser, maria ta.

– Hmm, interesant. Raspunde-le si spune-le sa ne trimita niste mostre, poate sunt bune de ceva. Le-am terminat pe alea suedeze, din fibra de carbon, si acum nu mai avem decat niste chinezisme ieftine din bambus sau naiba stie ce, care nu sunt bune de nimic.

– Ok. S-a notat, zise cancelarul. Mai aveti un mail, de la cineva care se semneaza cu pisicutza@gmail.com, cu background roz si inimioare animate. Mesajul este „Will you be my Valentine?” .

– Sterge-l zise exasperat Vlad. Nu inteleg, cine e Valentin asta si ce treaba are el cu mine. Si de ce brusc toata lumea vorbeste in engleza? Romana ce are? Lamureste-ma.

– Este sarbatoarea Sfantului Valentin, maria ta. O sarbatoare a dragostei imprumutata de la veneticii de boieri. Sfantul Valentin este un patron al iubirii si ajuta oamenii sa se indragosteasca.

– Un fel de Cupidon, incerca Vlad o comparatie.

– Da, maria ta, dar fara sageti, il corecta Petrica.

– Pai care mai e farmecul? Macar Cupidon infigea chestii in oameni. Un individ pe gustul meu, nu ca pampalaul asta de Sfantul Valentin. Noteaza un decret: „Sa fie gasit Sfantul Valentin si tras in teapa. Recompensa 10 ducati de argint”. Da un forward la tot mail list-ul.

– Uhm … este mort de vreo 1000 de ani, maria ta.

– La naiba! se stramba Vlad. Uite cum mi-ai stricat ziua. Hai, da-le drumul celor cu jalbe, petitii, plocoane si alte marafeturi, ca deja m-am rebegit de frig aici!

Petrica transmise ordinul mai departe strajerului de la usa.

– Dorele, deschide usile!

Dorel dadu din cap. Dupa vreo jumatate de minut in care strajerul nu schita nici o miscare, Petrica traversa camera, ii sterse un dos de palma peste ceafa si ii scoase castile de la iPod din ureche.

-Deschide usile! racni.

– Da, sefu! se face, imediat, cum sa nu, mormai Dorel si trase cu zaduf de usile din lemn masiv. De afara incepu sa se auda rumoarea celor care asteptau in curte. Primul intrat fu un negustor.

 – Maria ta, zise el, este sarbatoarea Sfantului Valentin si as vrea invoire de la maria ta sa vand in targ inimioare si balonase, parrfumuri si ravase, dulciuri si ursuleti de plus, ca toata lumea sa se poata bucura, facand cadouri celor dragi!

 –  Mhm…. zise vlad cu o sclipire machiavelica in ochi. Da, sigur ca da. Numai putin sa-l chem pe… ahem… vistiernic… Vasileeeeeee!!!!

Negustorul astepta plin de speranta, pana ce la un moment dat simti cum i se lasa o mana grea pe umar.

– Buna ziua, spuse baritonal posesorul mainii, un dulap de om cu grumaz de taur. Sunt calaul Vasile si am placerea sa va prezint aceasta teapa.

Ochii negustorului aproape ca iesisera din orbite, dar dupa un timp inceta sa mai zvacneasca. Vasile il sprijini de perete cu tot cu teapa si se retrase din nou in coltul sau intunecat.

– OK! Urmatorul! batu din palme brusc inveselit Vlad.

Urmatorul era un copil care, dupa ce vazuse sfarsitul nefericit al negustorului, acum tremura din toate incheieturile.

– Da , puisor, spune, cu ce te pot ajuta?

Copilul fremata din buze dar nu putu sa adune destul curaj sa vorbeasca.

– Vasile! striga Vlad.

Copilul incepu sa planga.

– Ai speriat copilul, zise Vlad. Fa-l sa rada.

Vasile, iesit din penumbra, se scarpina in capul tuns chilug, vizibil depasit de situatie. In cele din urma se apropie de copil si il indemna:

– Razi!

Copilul o dadu intr-un bocet funebru.

– Nu asa dobitocule! Fa un giumbusluc, spune o gluma, de ce te platesc, da-r-ar trichineloza-n tine?

– Sa omor oameni? mormai ofuscat Vasile.

– Ah, da, ma rog, accepta Vlad. Sa zicem. OK, atunci omoara pe cineva! Dar sa fie amuzant. Pe Dorel sa zicem.

Vasile se roti cu delicatetea unui tanc catre Dorel, care revenise la ascultatul de muzica la casti si prin urmare nu era la curent cu discutia.

– Am glumit, ba! racni Vlad. Frate, ce oameni fara simtul umorului! Pfff! Pustiule, daca te-ai mai calmat, te ascult.

Copilul incerca sa isi inabuse suspinele si isi spuse oful.

– Maria ta, vin cu o jalba de la o multime de copii: am vrea si noi sa nu se mai dubleze in romana canalul Cartoon Network, nu avem nevoie de voci tembele la desenele noastre animate. V-am fi recunoscatori daca ne-ai putea ajuta. Avem si o petitie online la http://www.savetweety.lx.ro.

-Hmm, zise ganditor Vlad. Sa vina responsabilul cu cultura, Acarul Paun, sau cum il cheama!

Dupa un timp, probababil trezit din somn, ciufulit si cu hainele in dezordine, responsabilul cu cultura se infiinta in sala tronului.

– Ah, salut, ia un loc te rog, zise Vlad indicandu-i un scaun in stanga tronului. Ia zi tu, mai tii minte atunci cand ai zis sa se dubleze in romana Cartoon Network, pentru ca nu e bine sa invete copii romani de mici engleza si eu am zis ca e o idee buna?

– Aaa… da, cred ca da, zise Paun, asezandu-se buimac pe scaun.

– Ei bine, TEAPA! zise Vlad si trase de o maneta. Scaunul responsabilului cu cultura bascula pe spate, infigandu-l pe individ intr-un par de bambus bine camuflat.

– Nu era o idee buna, dadu el din cap trist. Singura replica a lui Paun fura  o serie de horcaituri infundat, apoi tacere.

– OK, ii spuse el copilului, se pare ca vom renunta la dublaj. Multumit?

– Da maria ta, aproba pustiul, care zambea printre lacrimi.

– Oooooook, zise Vlad. Urmatorul!

Urmatorul se dovedi a fi un trimis al Imperiului Otoman.

– Maria ta, m-a trimis pasa sa aranjez o batalie.

– Iar vrea sa ne batem? Nu s-a plictisit sa si-o fure? Unde vrea de data asta?

– Pai … Counter-Strike – DE_dust2 … propuse ambasadorul turc. I-au scos lui Ismail ghipsul de la mana, asa ca de data asta avem sanse sa castigam.

Frig


Caldarâm de aripi moarte

Pe care păşesc îndurerat

În noaptea aprigelor friguri

Ce bântuie-n cimitirele uitate

De vremi, oameni şi fantome

Precum morţii uitati de timp.

Păşesc încrezător în noaptea rece

Şi-mi caut sprijin pe crucile reci

Ce mai aduc aminte de cei trecuţi

Şi cei ce vor mai trece.

Privesc, şi-mi simt strămoşii

Din groapă cum mă privesc,

Şi-mi cer socoteală vieţii

Ca-n toate cele reci.

Scuful roşu


De ce Scufita rosie ? Veti vedea in continuare…

Din start ne dam seama ca este vorba despre o minora de care copiii, in rautatea lor, si-au batut joc cu aceasta porecla, probabil din cauza unei caciulite rosii crosetate de mamica ei, pe care fetita o poarta des din cauza unei sensibilitati fizice la frig in regiunea craniului. Asadar avem de-a face cu o bolnava marginalizata si descurajata de societatea din jurul ei.

Scufita merge zi de zi cu cosuletul cu mancare la bunicuta care locuieste in padure. Nici o bunica normala nu locuieste in padure. Singura explicatie este ca aceasta bunica a primit in urma retrocedarilor cateva hectare de teren impadurit. Este stiut ca taranii nu se gandesc mult pana sa taie padurea, mai ales inainte de venirea iernii. Asadar aceasta bunica este o scorpie zgarcita care si-a facut casa in padure (oare nu

tot din lemn taiat fara aprobare de la Ocolul Silvic?) si sta acolo ca sa-si pazeasca avutul. Teoria ca este vorba de o baba ticaloasa se verifica prin faptul ca in loc sa plateasca un serviciu de livrare la domiciliu a hranei, a silit-o pe nepoata ei (o fiinta neajutorata si bolnava) sa faca zilnic naveta din oras in padure, fara sa-i pese de pericolele la care o expune pe biata fata.

Scufita Rosie se intalneste cu lupul care o descoase in privinta drumului ei.

Deja intram intr-o zona a fanteziei bolnave. Unu la mana ca in Romania lupi nu prea mai sunt, doi la mana ca se feresc de om ca de dracu, iar trei la mana nu vorbesc si chiar de ar face-o, ar intreba de cel mai apropiat braconier sau unde e cea mai apropiata stana. Singura explicatie este ca Scufita Rosie s-a uitat atat de mult la Animal Planet incat cunoaste obiceiurile lupilor si le poate intelege scheunaturile.

Lupul o ia inaintea Scufitei care se opreste la cules de flori, isi preface vocea, intra la bunica, si o inghite.

Nu mai stam sa analizam faptul ca in padure nu prea sunt flori. Dar trebuie spus ca e daunator sa inveti copiii ca e corect ca atunci cand ai o treaba de facut, sa te opresti la cules flori fara sa stii daca nu-s cumva specii protejate si in consecinta, pe cale de disparitie. Lupul in schimb pare un personaj menit sa fie bataia de joc a creatorilor de basme. Lupul este un individ manat de dorinta perpetua de a navali in casele oamenilor.

Foloseste toate tertipurile: imita voci si daca nu-i iese, vadit frustrat, face casa praf.

Concluzie: Lupul este comis-voiajorul actual.

Bunica musca momeala si-i da drumul. Iata cum este prezentata imaginea

unei persoane in varsta: o senila care nu stie sa faca deosebirea intre un urlet de lup si glasul propriei nepoate. Cu aceasta imagine vor ramane copiii nostri.

Lupul se imbraca cu hainele bunicii, se aseaza in pat unde il gaseste Scufita Rosie. O ademeneste prin vorbe sirete sa se apropie si o inghite si pe ea.

Lupul fiind imbracat in hainele buncii, induce in mintea copilului sensul notiunii de travestit, putandu-i afecta grav viitoarea orientare sexuala. Ce fel de minte bolnava poate spune la copii asa porcarii? Iar dialogul purtat cu Scufita e plin de aluzii sexuale: toate la lup sunt mari, urechile, labele, dintii, si mai ce?!… Iar el raspunde

invariabil cu minciuni menite sa o aduca pe Scufita in pat langa el. De aici deducem: corupere de minori si perversiuni sexuale!

Apare vanatorul care impusca lupul si le elibereaza pe Scufita Rosie si bunica.

Ce cauta vanatorul in casa bunicii? Inseamna ca nu e prima data. Un vanator tanar si o femeie batrana singuri in mijlocul padurii.. Si ne mai miram ca „Stirile de la ora 5” abunda in relatari despre violuri savarsite asupra unor batrane? Dintr-un studiu publicat de Ministerul de Interne aflam ca toti acesti infractori au citit in copilarie

Scufita rosie si iata consecintele: ani grei de puscarie! Apoi ce cauta la vanatoare de lupi pe proprietate privata? Din doua una: sau e un braconier nenorocit sau e un stab mare de la Bucuresti care plateste sume imense doar pentru satisfacerea nevoilor sale sadice. In oricare dintre variante, ar trebui sa fie infierat de creatorul basmului si nicidecum glorificat pentru fapta sa.

Finalul povestii este sinistru: lupul zbatandu-se in ghiarele mortii „elibereaza”

cele doua femei. Adica avem oroarea sa asistam la aparitia a doua fapturi partial digerate care se pare ca nu au murit ci cu nonsalanta isi reiau firul vietii. Mai rau ca in filmele horror ! Si ne mai intrebam de ce exista copii dereglati din toate punctele de vedere.

Asemenea inchipuiri ale unei minti bolnave se „servesc” copiilor intre 2 si 7 ani. Nici nu mai vorbesc despre marea oroare a literaturii mondiale: „Alba ca Zapada” – auzi alba, imaculata si ea traieste sub acelasi acoperis nu cu unul, ci cu 7 barbati.

Rusine! Rusine! Rusine!

Doar un nume va conta si acela va fi al meu!


Intr-adevar sunt un egoist adevarat, imi pasa doar de mine, de ce imi doresc si tot ce nu are legatura cu mine nu are prea mare interes pentru mintea mea catalogata uneori bolnava de cei ce nu stiu ca egoismul meu este defapt una dintre cele mai simple metode de a supravietui.

Ce rost are sa imi complic viata gandindu-ma la altcineva in afara de mine? Ca ma gandesc doar la mine nu inseamna in fapt „doar la mine” mai precis nu ad litteram ceea ce pare. Ma gandesc si la alti dar in felul urmator: cine este? ce legatura are cu persoana mea? de ce trebuie sa discut sau nu cu el? ce imi va aduce o colaborare cu el? etc.

Nu cred ca sunt singurul care are face orice sa-si indeplineasca visele. Si cu siguranta nu sunt! Diferenta consta in faptul ca eu recunosc desi este posibil sa pierd multe. Sau nu! Caci cine va avea nevoie de mine intr-un fel sau altul ma va cauta renuntand la o posibila reticenta.

Ca sunt egoist nu inseamna ca vreau totul pentru mine si ca vreau ce e al meu, defapt ce consider eu ca e al meu. Vreau de exemplu o sotie iubitoare, o viata linistita si doi copii pe care sa-i cresc in spiritul legii firii. Dar inainte de asta vreau sa fac ceva pentru mine, sa am un trai decent fara sa ma chinui. Sa-mi indeplinesc actualele dorinte. una dintre ele este sa public ceva, poezie, desi sunt constient ca poezia se vinde ca schiurile in Hawai si ca se investeste la fel de mult ca in ridicarea unui acoperis pentru demisol. Nu vreau sa ma imbogatesc si nici faima. E mai usor de dobandit faima prin politica, daca nu ma credeti urmariti TV-ul. Eu nu o mai fac de mult caci nu are ce sa ma invete.